PHOENIX WEB NEWS Marți 25. 02. 2020 — Italia se află sub stare de urgența de două zile. Oamenii care trăiesc în orașele italiene aflate în carantină din cauza epidemiei de coronavirus ucigaș COVID-19 descriu atmosfera de „suprearealism” și teamă care a cuprins străzile orașelor aflate în carantină, după ce și a șaptea persoană infectată cu coronavirus a murit, iar numărul cazurilor confirmate de infecție a crescut la 229.

Unsprezece orașe din Lombardia, unde epidemia de coronavirus a izbucnit brusc vineri, și din Veneto au fost închise în regim de carantină pentru cel puțin 15 zile, Italia confruntându-se cu cea mai gravă criză epidemică din Europa și a treia din lume.
Marea majoritate dintre cei morți a fost formată din persoane în vârstă, care deja sufereau din cauza altor boli. Ultima victimă a fost un bătrân de 80 de ani din Milano.
La aproape 50 000 de persoane din orașele aflate în carantină li s-a spus de către autoritățile italiene să stea acasă și să evite contctele sociale, în timp ce școlile, magazinele și centrele comerciale au fost închise, cu excepția câtorva hipermaketuri unde rezidenții din zonele de carantină au voie să meargă pentru a-și procura alimente.
Ieșirea din zonele de carantină, precum și intrarea sunt strict interzise, cu excepția persoanelor autorizate care transportă alimente sau materiale sanitare.
Epicentrul epidemiei din Italia este Codogno, un orașel de 16 000 de locuitori din Lombardia, unde s-a semnalat prima infecție cu coronavirus.
„Este o situație <<suprarealistă>>. Oamenii stau închiși în casele lor și le e frică să iasă afară. Este ciudat să mergi prin oraș, unde vezi doar puțini oameni, și aceea purtând măști”, a spus Enrico Bianchi, farmacist veterinar în Codogno, pentru The Guardian.
De asemenea, Rosanna Ferrari, proprietara unei ferme agricole în Codogno, a spus pentru aceeași sursă: „Trăim un pic un sentiment de panică. Supermaketurile s-au închis de vineri. Sunt cozi în fața farmaciilor. Ei spun că o să vină din casă în casă să colecteze probe de salivă azi. Fiica mea a fost în contact cu câțiva prieteni ai persoanei infectate în Codogno. Acei prieteni au ieșit negativ la teste, dar tot suntem îngrijoarați”.

Epidemia de coronavirus a afectat deja șapte provincii italiene: Lombardia, Veneția, Emilia-Romagna, Piemont, Friuli-Veneția, Liguria și Trentino. Azi s-a mai adăugat și Sicilia. Școlile și universitățile au fost închise în toate regiunile afectate, iar festivitățile, concertele și evenimentele sportive au fost anulate.
În acest timp, în România peste 1 000 de persoane se găsesc în carantină sau izolare, cifrele fiind în schimbare de la o oră la alta, însă niciun caz de infectare cu coronavirus nu a fost încă raportat de autoritățile române.
În fața pericolului ca epidemia de coronavirus COVID-19 să atingă și România, dat fiind numărul mare al românilor care vin din Italia, președintele Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru miercuri.
De asemenea, ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, fiind citat de Realitatea:
„Avem posibilitatea de 4 000 de locuri de carantină la nivel național. O cifră confortabilă. În ceea ce privește locurile de spitalizare, avem 2 500 de paturi în toate spitalele de boli infecțioase din România, iar 95 sunt paturi de terapie intensivă. Izolați la domiciliu sunt în jur de 1 000 de persoane. Deficitul de măști este o problemă la nivel mondial și știu că cei de la Ministerul de Finanțe lucrează la o ofertă.”
La nivel mondial, 80 248 de persoane au fost infectate cu coronavirusul ucigaș, iar 2 704 au murit. Cei mai mulți dintre cei decedați sunt în China, 2 563 de persoane. Țările în care s-au mai înregistrat decese sunt: Iran – 12 morți, Coreea de Sud – 8 morți, Italia – 7 morți, Japonia – 4 morți, Hong Kong – 2 morți, Franța – 1 mort, Taiwan – 1 mort.
SURSE: The Guardian, Antena 3, Realitatea
A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.
ApreciazăApreciază